albinutavesela-ong.rositemap

Revista „VOLUNTARIAT ȘI EDUCAȚIE”

Sâmbătă, 21 mai 2016, la Sala mare de ședințe a Consiliului Județean Bacău, a avut loc Simpozionul „Voluntariat și educație” , ediția a III-a, organizat de Asociația „Albinuța Veselă” în parteneriat cu Școala Gimnazială „Dr. „Alexandru Șafran” Bacău și Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacău. Lucrările prezentate în cadrul acestui simpozion au fost reunite în revista cu același nume aflată anul acesta la numărul 3 .

Coordonatorii revistei: Prof. Cristina Duhalmu și Prof. Maria Gârea Cucu, grafica copertei: Arh. Adina Ștefănescu.

Parcurgând paginile acestei reviste, cititorul poate afla multe informații privitoare la practicile de succes ale cadrelor didactice participante la simpozion, cu ocazia derulării unor proiecte educative cu preșcolarii, elevii de la gimnaziu sau de la liceu, dar mai ales care sunt valențele formative ale voluntariatului.

De apreciat este faptul că la simpozion a participat și un grup de elevi, sub coordonarea doamnei profesor Gălățanu Dănuța Marcela de la  Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacău. Ei au  subliniat cu tărie în articole: ,,Noi credem în voluntariat!”, „Toată lumea are ceva de oferit!” și au exprimat convingerea că  voluntariatul eficient are mare impact în dezvoltarea personală.

Sunt descrise în revistă proiecte educaționale : „Patrula de reciclare”, „Un copil, un pom”, „Toți copiii merg la grădiniță”, „De la inimă la inimă”, „A fi voluntar- o pasiune pentru sine sau o necesitate pentru o anumită categorie de indivizi?”  în cadrul cărora beneficiarii au desfășurat ori vor desfășura activități de voluntariat în folosul comunității.

 

Revista merită a fi citită, deoarece cuprinde articole semnate  de cadre didactice cu experiență în domeniul voluntariatuluicoperta față

 

 

 

Comentariile sunt inchise.